Fotografie fără lentile, stenopă

În extrema opusă obiectivelor de zeci de mii de euro cu lentile multistratificate şi tratate cu zeci de substanţe care mai de care mai consumatoare de litere din tot alfabetul şi a motoarelor ultrasonice pentru focalizare perfectă, există încă din secolul XV principiul formării imagini printr-o gaură foarte mică numită stenopă. Chiar dacă au trecut mai mult de 5 secole de atunci, în prezent există o tendinţă abordată de foarte mulţi fotografi din întreaga lume, mai exact fotografierea prin stenopă sau "stenopa". Pe lângă multitudinea de galerii foto de acest gen în spaţiul virtual, această preocupare intensă a generat chiar şi o sărbătoare mondială în rândul fotografilor, mai exact, Ziua Mondială a Stenopei (Pinhole Day) care va fi anul acesta pe 27 aprilie. Văzând acum ceva timp la un prieten 2-3 poze care m-au atras, m-am apucat sa-mi adaptez şi eu un aparat foto pe film, bătrânul Praktica L2, pentru a putea face astfel de fotografii.
Referitor la acest gen, fotografiile ies din comun în general prin profunzimea infinită, calitatea foarte proastă dar totodată un aer aparte, prezintă o realitate stricată, distorsionată, ceea ce le face apreciate. Pe de altă parte, se poate exploata faptul că distanţa focală poate fi aleasă de fotograf, ceea ce ar putea echivala teoretic cu un obiectiv cu zoom infinit, mai ales în plaja focalelor mici unde se obţin unghiuri foarte mari ale câmpului fotografiat. Aşa am preferat şi eu, am o distanţă focală de aproximativ 22mm pe un cadru de film 24x36mm, ceea ce înseamnă un unghi de cuprindere de 108 grade.

Ideea de realizare îmi aparţine în totalitate şi se potriveşte doar pe aparatele cu montură M42.
Ce-am făcut?

1. tăiat un disc de carton de 65mm diametru
2. tăiat discul pe raza lui
3. transformat discul într-un con prin suprapunerea unui sector din aria lui; conul are 24mm înălţime
4. lipit conul după ce am tăiat un sector din cel suprapus pentru că era prea mare şi se îngroşa prea mult o parte a lui
5. vopsit interiorul conului cu cariocă neagră
6. tăiat 4mm din vârful conului astfel încât diametrul bazei mici a trunchiului de con format să fie de aproape 3.5mm
7. tăiat o bucată de staniol de şampanie (cel de ciocolată e prea subţire) în formă de cruce simetrică ce poate acoperi bine baza mică a trunchiului de con
8. lipit bucata de staniol cu bandă adezivă de aria laterală a trunchiului de con, doar prin laturile crucii, zona de intersecţie a lor rămânând neacoperită de banda.
9. pus trunchiul de con cu baza mică în jos, pe o bucată de coală dublă ce se afla pe o suprafaţă rigidă, şi înţepată baza mică (staniolul) cu vârful unui ac foarte subţire şi bine ascuţit.
10. verificat sub lupă diametru găurii formate prin introducerea unei sârme dintr-un cablu liţat subţire, sârmă de 0.2mm diametru ce a fost măsurată cu şublerul.
11. estimat sub lupă diametrul găurii de aproximativ 0.3mm
12. valorile obţinute şi sensibilitatea filmului folosit le-am introdus aici pentru a calcula timpul de expunere de referinţă pentru o zi la amiază cu cer perfect senin; după această valoare vă ghidaţi estimând necesarul de expunere pentru fiecare cadru.
13. pus aparatul pe poziţia B, blocat declanşatorul apăsat să stea oglinda ridicată, introdus trunchiul de con în locul obiectivului şi acoperită marginea bazei mari cu bandă adezivă şi autocolant negru. Baza mare este astfel calculată încât să intre in montura aparatului până aproape în plan şi să nu poată să scape complet înăuntru.
14. eliberat declanşatorul, introdus film konica de 400 şi fotografiat

Menţionez că încadrarea se face la ochii, nu se poate vedea ce se fotografiază, iar pozele de mai jos nu au fost deloc prelucrate sau decupate, cu excepţia corecţiei balansului de alb la cea unde sursa de iluminare a fost un bec.

Aşa arată jucăria:

O galerie de fotografii din acest gen găsiţi aici

Năpasta

Jucată în premieră naţională la 3 februarie 1890, după aproape 118 ani, sâmbătă 9 februarie 2008 a avut loc în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra Târgovişte premiera piesei Năpasta de I.L. Caragiale, piesă ce a iscat multe reacţii negative în cronicile din timpul ei. Aceasta este inclusiv respinsă de la premiul Academiei din 1891 şi atrage după sine şi respingerea volumului Momente de la acelaşi premiu în 1901. Fiind ultima piesă şi singura dramă scrisă de Caragiale totuşi a fost prima piesă românească jucată într-o limbă străină, la 30 decembrie 1895 la Cernăuţi, tradusă de Adolf Last în germană. A mai fost jucată la Berlin în 1902 cu titlul "Anca", la Budapesta în 1903 şi la Magdeburg în 1918.
Toată această istorie şi modul excepţional în care a fost jucată de către actorii teatrului nostru micuţ dar valoros, m-a hotărât să scriu un nou articol aici şi să vă prezint cele mai semnificative fotografii, în viziunea mea alb-negru cu rolul de a accentua dramatismul. Nu rămâne decât să urmăriţi afişele stradale şi să vă duceţi s-o vedeţi că merită.

Ordinea pozelor e aceeaşi cu desfăşurarea spectacolului.
Toate pozele sunt în galeria Liternet, aici.

Bibliografie: Wikipedia

Dragomir şi Gheorghe - ştirea din ziar

Anca

Gheorghe şi Anca

Anca

Dragomir şi Anca

Anca

Dragomir şi Anca

Dragomir, Ion (ocnaşul, nebunul) şi Anca

Dragomir şi Anca

Încercarea lui Ion de-al omorî pe Dragomir

Dragomir în momentul final

Moroieni - Muscelu

O altă ieşire a grupului Fotochindia a avut loc într-un loc pe care l-am planificat de mai mult timp şi unde vom mai reveni cu siguranţă. Acum fiind doar o zi de duminică la dispoziţie şi nici aceasta întreagă, am plecat mai mult să vedem ce şi cum. Mai exact, un cătun mic şi izolat de civilizaţie este Muscelu în judeţul Dâmboviţa, la 7 km de Moroieni. Ne-am luptat cu noroaiele şi din întreaga distanţă am făcut aproape 2km dar tot am rezolvat ceva în plus pe lângă pozele făcute, anume am făcut rost de serviciu de transport cu 4 roţi şi 4 picioare de cal pentru când vom reveni :).
Aşadar câteva poze şi aşteptaţi continuarea.

Ca orice orăşean care vede vaci doar la TV, nu se putea să n-o pozez pe tanti Fulga :)

Covor

Mister (din româneşte)

Punctul terminus al traseului nostru

Arbore decizional :)

Podul de gheaţă ...

Concert Filarmonica Muntenia

Filarmonica Muntenia din oraşul meu micuţ dar foarte dinamic pe plan cultural-artistic ne-a pregătit o surpriză deosebită. De când am văzut afişul mi s-a părut ceva ne la locul lui, mai exact, concert de anul nou pe 28 ianuarie. Am zis că o fi după vechiul calendar, deşi aici e România nu Rusia :). În fine, am trecut peste şi ajuns la concert, în sala de spectacole a Clubului Studenţilor, unde am ascultat surpriza. Un concert de muzică simfonică bine pigmentat cu blues, jazz şi muzică populară românească. Practic a fost un miniteatru în care dirijorul Radu POPA şi orchestra Filarmonicii s-a "luptat" cu trioul Contraste format din pianistul Sorin PETRESCU, flautistul Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU şi percuţionistul Doru ROMAN, să deţină controlul asupra concertului. Pe de o parte maestrul dirijor insista să se cânte muzică specifică concertelor de anul nou şi pe de cealaltă parte trioul Contraste schimba muzica pe cu totul alt gen. Spre exemplu, de la Trandafirii Sudului de J. Strauss s-a trecut la Trandafir de la Moldova. Toată această "confruntare" a ţinut până la un moment dat când maestrul dirijor a luat un acordeon în braţe şi a trecut alături de triou să interpreteze geamparale dobrogene. Eu am gustat această surpriză, mi-a plăcut foarte mult şi cred că acest spectacol n-a făcut altceva decât să ne descreţească frunţile într-un mod inedit, iar "vina" pentru acest aranjament orchestral o are maestrul pianist Sorin PETRESCU.

Începutul a fost pe întuneric total, maestrul dirijor Radu POPA intrând în sală cu lanterna şi încercând să facă faţă situaţiei de avarie, s-a apucat să cânte singur la pian.

Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU

Radu POPA

Sorin PETRESCU

Doru ROMAN în rol de tâmplar cu ucenic, acompania orchestra