O ieşire la fotografiat împreună cu o parte dintre membrii clubului Fotochindia a avut loc sâmbătă dimineaţă de la 7 pentru prinderea răsăritului pe Dealul Voievozilor. După ce-a ieşit Soarele de două suliţe pe cer, ne-am îndreptat înspre Vulcana Băi în căutarea unor peisaje mult mai tomnatice. Le-am şi găsit, totul fiind acoperit cu brumă groasă, un ocean de alb care-a ţinut suficient de mult cât să-l imortalizez şi să-mi îngheţe picioarele tot umblând prin iarba îngheţată.
