Fotografie fără lentile, stenopă

În extrema opusă obiectivelor de zeci de mii de euro cu lentile multistratificate şi tratate cu zeci de substanţe care mai de care mai consumatoare de litere din tot alfabetul şi a motoarelor ultrasonice pentru focalizare perfectă, există încă din secolul XV principiul formării imagini printr-o gaură foarte mică numită stenopă. Chiar dacă au trecut mai mult de 5 secole de atunci, în prezent există o tendinţă abordată de foarte mulţi fotografi din întreaga lume, mai exact fotografierea prin stenopă sau "stenopa". Pe lângă multitudinea de galerii foto de acest gen în spaţiul virtual, această preocupare intensă a generat chiar şi o sărbătoare mondială în rândul fotografilor, mai exact, Ziua Mondială a Stenopei (Pinhole Day) care va fi anul acesta pe 27 aprilie. Văzând acum ceva timp la un prieten 2-3 poze care m-au atras, m-am apucat sa-mi adaptez şi eu un aparat foto pe film, bătrânul Praktica L2, pentru a putea face astfel de fotografii.
Referitor la acest gen, fotografiile ies din comun în general prin profunzimea infinită, calitatea foarte proastă dar totodată un aer aparte, prezintă o realitate stricată, distorsionată, ceea ce le face apreciate. Pe de altă parte, se poate exploata faptul că distanţa focală poate fi aleasă de fotograf, ceea ce ar putea echivala teoretic cu un obiectiv cu zoom infinit, mai ales în plaja focalelor mici unde se obţin unghiuri foarte mari ale câmpului fotografiat. Aşa am preferat şi eu, am o distanţă focală de aproximativ 22mm pe un cadru de film 24x36mm, ceea ce înseamnă un unghi de cuprindere de 108 grade.

Ideea de realizare îmi aparţine în totalitate şi se potriveşte doar pe aparatele cu montură M42.
Ce-am făcut?

1. tăiat un disc de carton de 65mm diametru
2. tăiat discul pe raza lui
3. transformat discul într-un con prin suprapunerea unui sector din aria lui; conul are 24mm înălţime
4. lipit conul după ce am tăiat un sector din cel suprapus pentru că era prea mare şi se îngroşa prea mult o parte a lui
5. vopsit interiorul conului cu cariocă neagră
6. tăiat 4mm din vârful conului astfel încât diametrul bazei mici a trunchiului de con format să fie de aproape 3.5mm
7. tăiat o bucată de staniol de şampanie (cel de ciocolată e prea subţire) în formă de cruce simetrică ce poate acoperi bine baza mică a trunchiului de con
8. lipit bucata de staniol cu bandă adezivă de aria laterală a trunchiului de con, doar prin laturile crucii, zona de intersecţie a lor rămânând neacoperită de banda.
9. pus trunchiul de con cu baza mică în jos, pe o bucată de coală dublă ce se afla pe o suprafaţă rigidă, şi înţepată baza mică (staniolul) cu vârful unui ac foarte subţire şi bine ascuţit.
10. verificat sub lupă diametru găurii formate prin introducerea unei sârme dintr-un cablu liţat subţire, sârmă de 0.2mm diametru ce a fost măsurată cu şublerul.
11. estimat sub lupă diametrul găurii de aproximativ 0.3mm
12. valorile obţinute şi sensibilitatea filmului folosit le-am introdus aici pentru a calcula timpul de expunere de referinţă pentru o zi la amiază cu cer perfect senin; după această valoare vă ghidaţi estimând necesarul de expunere pentru fiecare cadru.
13. pus aparatul pe poziţia B, blocat declanşatorul apăsat să stea oglinda ridicată, introdus trunchiul de con în locul obiectivului şi acoperită marginea bazei mari cu bandă adezivă şi autocolant negru. Baza mare este astfel calculată încât să intre in montura aparatului până aproape în plan şi să nu poată să scape complet înăuntru.
14. eliberat declanşatorul, introdus film konica de 400 şi fotografiat

Menţionez că încadrarea se face la ochii, nu se poate vedea ce se fotografiază, iar pozele de mai jos nu au fost deloc prelucrate sau decupate, cu excepţia corecţiei balansului de alb la cea unde sursa de iluminare a fost un bec.

Aşa arată jucăria:

O galerie de fotografii din acest gen găsiţi aici