luni, iunie 22, 2009

Primul meci de fotbal

Primul meu meci de fotbal oficial pe care l-am fotografiat. A fost o experienţă nouă, fiind obişnuit cu meciurile de baschet pot spune că sunt ceva elemente în comun dar în particular diferă mult.

Aşa pentru fotografi, obiectivul meu de 135mm f/2 a fost elementul de bază deşi pentru fotbal nu prea merge, un 300mm f/2.8 ar fi ideal dar nu costă decât puţin peste 4000 euro. Cel de 135mm e obiectivul cel mai utilizat la baschet şi aici specific diferenţele constatate de mine între fotografierea celor două sporturi:
- avantaj baschet, terenul mic, distanţe mici; dezavantaj fotbal, terenul mare, interzicerea fotografierii din lateralul stadionului (doar in spatele porţilor), e nevoie de focală mare, deci fotografiile sunt decupate foarte mult
- avantaj fotbal, lumină naturală, folosirea sesibilitaţii mici (ISO 100, 200); dezavantaj baschet, lumină artificială (numai ISO 1600)
- avantaj baschet, subiecţii se mişcă mai încet, 1/500s - 1/800s e suficient; dezavantaj fotbal, miscări mult mai rapide, mingea are viteză mult mai mare, până şi la 1/4000s a ieşit miscată şi piciorul celui care o loveşte cam la 1/2000s.

În rest, sunt mândru să spun că avem o echipă de fotbal tânără şi bună, CSM Târgovişte a câştigat meciul contra campioanei judeţului Giurgiu (Viitorul Toporu), cu 2:1 după ce primul gol încasat de noi a fost după mai puţin de două minute de la începerea meciului iar până aproape de final a condus echipa adversă. A fost un meci foarte tensionat şi m-am integrat uşor în atmosfera creată.

Mai jos sunt câteva fotografii iar pe toate le puteţi vedea aici (clic). Felicitări jucătorilor!


























joi, iunie 04, 2009

Mi-am luat CB

Dragi vizitatori ai blogului meu vă anunţ că de acum înainte mă găsiţi şi pe CB.

Ce este CB-ul?

CB-ul, adică Citinzen Band tradus ca Banda Cetăţeanului a fost creată de către FCC (Comisia Federală de Comunicaţii) din SUA în 1945 pentru serviciu de comunicaţii radio personale. Iniţial a fost alocată o bandă de frecvenţe mari (UIF - ultra înaltă frecvenţă) dar datorită tehnologiei de la acea vreme, componentele electronice pentru lucrul în UIF erau foarte scumpe şi neaccesibile pentru cetăţeanul de rând. Ca urmare, în 1958 s-a deschis banda de 27MHz pentru utilizarea ca Bandă a Cetăţeanului (CB) care a rămas până în prezent. Diferenţa este că atunci erau 23 de canale în această bandă şi acum sunt 40. Ca utilizare de-a lungul istoriei s-a remarcat perioada imediat următoare crizei petrolului din 1973 când s-a impus în SUA limita de viteză de 55 de mile pe oră adică 88km/h, iar şoferii de tir s-au dotat cu astfel de staţii radio pentru a comunica între ei despre unde se află radarele. Totodată, în 1974 CB-ul a fost folosit de către aceştia pentru a organiza blocade şi proteste împotriva introducerii limitei de viteză.
Mai jos este o reclamă dintr-un ziar din 1958 cu prima staţie CB pentru publicul larg.

Sursa: Retrocom


Ce este CB-ul la noi?
Fenomenul a luat amploare tehnologia a evoluat masiv, a ajuns şi la noi în ţară, iar în prezent există foarte mulţi care deţin staţii CB. Este legal şi este gratis. În România s-a stabilit canalul 22 pentru discuţii rutiere, fiecare şofer anunţă colegii de trafic despre evenimente neplăcute, despre poziţia echipajelor de poliţie, radare etc. La fel, fiecare şofer întreabă dacă nu ştie ceva, cum să ajungă dintr-un loc în altul, cât de aglomerat e drumul pe care vrea să meargă şi se găseşte cineva care să răspundă pe o rază de 10-15km. S-a format chiar un limbaj, apelativul este "colegul", se vorbeşte numai la persoana a doua singular şi la finalul convorbirii se urează "drumuri bune".
Canalul 9 este pentru anunţarea urgenţelor, există pe orice staţie un buton roşu care comută emisia pe acest canal. Din păcate la noi nu ascultă nimeni acest canal. Nu ştiu cine ar trebui s-o facă, probabil cei de la serviciul 112, dar de când am staţia am tot încercat şi nimeni n-a răspuns pe canalul 9.
Un clip interesant în care se explică utilizarea CB-ului pentru şoferi aveţi aici:



Ce vreau eu de la CB?
Aşa cum există canalul 22 pentru discuţii rutiere, propun canalul 33 (adică frecvenţa 27.335MHz) pentru discuţii fotografice oriunde în ţară. Un fel de forum găzduit în eter dar mult mai rapid ca timp de aşteptare al răspunsului şi fără să necesite crearea unui cont. În plus, un fotograf aflat într-o călătorie poate apela şi poate discuta cu fotografii din zona respectivă fără să-i fi cunoscut anterior, poate întreba ce este interesant de imortalizat, ce este interzis, ce zonă are risc mare pentru siguranţa fotografiatului şi eventual poate participa la ieşirile grupului de fotografi de-acolo. Pe raza municipiului Târgovişte şi chiar mai mult (din teste comunic până la Pucioasa în N şi Ilfoveni în S), oricine are o întrebare legată de fotografie, de tehnică, de prelucrare digitală, etc, întreabă şi se va găsi cineva să-i răspundă. Pentru moment răspund doar eu, cât timp stau acasă la calculator am şi staţia pornită pe canalul 33. Am încercat într-o seară legătura cu un membru Fotochindia din Găeşti, d-l prof. Teodor BADEA radioamator cu experienţă, dar n-am reuşit, credem că din cauza unei incompatibilităţi de emisie. Totodată în cadrul clubului Fotochindia acest canal va fi şi o cale de comunicare în organizarea ieşirilor şi a altor activităţi specifice.
Preţul unei staţii cu antenă începe cam de pe la 450lei. Eu mi-am luat ceva mai scump, Midland, o firmă americană cu un oarece renume în domeniul telecomunicaţiilor. În fine, netul e plin de oferte, am găsit un magazin din Bucureşti care mi-a făcut reducere substanţială.

Mai jos sunt două fotografii cu "sculele" mele, antena e pusă pe acoperişul blocului iar în cameră pe pervaz ţin staţia şi un aparat de măsură (reflectometru) care m-a ajutat să calibrez antena şi să obţin maximul de performanţă, în fine, detalii tehnice în care nu intru acum şi aici. În plus mai am o staţie portabilă pe care o recomand tuturor, care de fapt e şi cea mai vândută pentru că poate lucra sau cu antena ei sau cu antenă exterioară, sau pe bateriile ei sau conectată la priza auto. E vorba de Midland Alan 42 Multi

Alimentarea am făcut-o de la un miniacumulator Pb-acid de 12V 4Ah care stă în permanenţă conectat la un încărcător. Doar în regim de emisie staţia consumă mai mult decât furnizează încărcătorul.

Antena este cu talpă magnetică şi se poate prinde oriunde e ceva metalic, proiectată pentru capota automobilului

Aşadar, ne auzim pe canalul 33 :-)