miercuri, decembrie 27, 2006

Un pas înainte

În seara de 22 decembrie la Sala Palatului a avut loc un eveniment cultural artistic deosebit la care, ar fi fost o mare pierdere dacă n-aş fi fost prezent. Un concert extraordinar susţinut de maestrul Gheorghe Zamfir atât ca instrumentist cât şi ca dirijor al unei noi orchestre, unică la noi în ţară, Orchestra Naţională de Folclor care-i poartă numele. Tocmai acest lucru a fost de mare importanţă, faptul că, acum, înainte de aderarea României la Uniniunea Europeană, avem o orchestră naţională de folclor, pe care o consider o bază a reprezentării noastre în această contopire de naţiuni. Trebuiue să ieşim în evidenţă cu cât mai multe „averi” de acest gen pe plan European, iar datorită maestrului Gheorghe Zamfir, un artist deja renumit pe plan mondial, folclorul românesc are prin ce să ajungă mai bine la urechile europenilor şi acest lucru trebuie remarcat.

Prin acest eveniment consider că a fost făcut un pas înainte.

Mai departe las imaginile să vă spună mai multe.

















luni, decembrie 04, 2006

Ziua noastră naţională

Fraţi români, "oameni buni" :), aşa cum de altfel ne-am obişnuit de la schimbarea lui 23 august cu 1 decembrie, în fiecare an se organizează ceremonii de depuneri de coroane şi paradă militară în mai toate oraşele ţării. Aşa şi la mine, aici în vechea cetate de scaun, ne-am adunat cu mic cu mare, de bună voie (şi aici e schimbarea :)), să vedem cum şi-au făcut temele autorităţile locale pentru memoria eroilor noştri.
După opinia mea, a fost bună organizarea, doar un singur cadru imaginat nu l-am putut surprinde cum am vrut, paşii sincronizaţi în aceeaşi poziţie, în linie dreaptă, la defilare. :) Poate sunt absolutist :)