joi, martie 15, 2007

Mike and blue spirit

Un concert de excepţie cu muzică bună aflată pe cale de dispariţie la noi, a avut loc pe 14 martie într-un local strâmt din Târgovişte (Fyord) dar foarte primitor cu oamenii care s-au săturat să asculte CD-uri pe fundal de mimă.
Cu sprijinul unui nou post de radio din Târgovişte, White FM (WFMT), un post la care am văzut că şi-a început emisia păşind cu dreptul, s-a cântat blues în limba română, dar cu nimic mai prejos decât cel din ţara de origine. Trupa, "Mike and blue spirit" a făcut un show mare într-un loc mic.
Ce mai pot să zic este că evenimentul n-a fost unic, în toate zilele de 14 ale lunilor, WFMT va organiza astfel de concerte cu muzică bună şi să sperăm că iniţiativa aceasta nu va avea sfârşit.
Eu aştept şi o seară western de muzică country cu Desperado ;)

Fyord, când intru parcă mă întorc în timp cu un secol. Mie-mi place, am mai fost când s-a jucat o piesă de teatru care s-a potrivit perfect cu decorul.


Mihai Godoroja


Totul s-a filmat şi va fi difuzat pe Dâmboviţa TV (nu ştiu când, dacă cineva află e rugat să lase comentariu că să ştim şi noi).



Marcian Petrescu, omul cu muzicuţa, adică muzicuţele, vedeţi ce are la brâu parcă sunt cartuşe :)


Florin Giuglea juniorul trupei dar maestrul chitării.


Valentin Badea - chitară bass



Berea şi blues-ul, pe lângă faptul că încep cu aceeaşi literă, se complementează perfect în orice loc şi cu orice ocazie, iar aici mesele au fost pline :)

4 comentarii:

  1. Imi place Blue Spirit, dar Mihai Godoroja parca creste vazand cu ochii ;) Frumos "Omul cu muzicutele", pacat ca nu se vad mai bine. Esti in forma Florian [BB :)] !

    RăspundețiȘtergere
  2. te mai asteptam prin fiord atunci daca ti-a placuat am vazut ca ai fost si la nightloosers!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, am fost si o sa urmeze un articol si cu pozele de la Nightlosers.
    De data aceasta se pare ca au aflat mai multi decat pot incapea in acest club :)
    Un singur lucru a fost trecut cu minus, si anume fumul de tigara :). Un sistem puternic de ventilatie ar fi perfect. In rest a fost super spectacol.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da a fost foaret multa lume, mai multa lume decat poate suporta Fiordul ca spatiu si fumul de taigara .. ai dreptate... asteptam pozele .. si articolul.. bafta in continuare

    RăspundețiȘtergere

Orice comentariu va fi verificat de catre proprietarul blogului inainte de afisare pentru a elimina mesajele de publicitate. Asadar nu introduceti adrese URL ca vor fi respinse.
Pentru a putea lasa un comentariu trebuie sa aveti un cont Google. Daca nu aveti, nicio problema, se face in 3 minute.