Peştera Ialomiţei

Într-o scurtă zi de toamnă care şi-a anunţat apariţia veselă şi zâmbitoare mângâindu-ne feţele cu razele de soare, am considerat ca fiind potrivită o excursie într-un loc unde n-am mai fost niciodată şi acest lucru datorându-se faptului că modul de acces este aproape inaccesibil. Aşadar traseul a început din Târgovişte şi trecând prin localităţile Hollywood-iene Moroieni şi Glod am ajuns la Hotel Peştera (1610m) de unde pe jos, la doar câteva minute în peştera Ialomiţei.
Eu care-s fascinat de peşteri, aceasta fiind a treia pe care am fotografiat-o, a fost destinaţia preferată dar totodată o mare surpriză. Având experienţa peşterilor Polovragi şi Muierii, m-am dus pregătit cu trepiedul cel mai stabil şi deci cel mai greu, cu dispozitivul de panoramare deja montat ca să câştig timp de fotografiere, aparatul de gât fără capac pe obiectiv şi rucsacul în spate, iar în buzunar o lanternă crezând că şi aici, ca la Peştera Muierii, se stinge lumina pe tronsoane în timp ce grupul se deplasează.
Ei bine, aici n-am avut ocazia să aplic nimic din experienta anterioară. Spre deosebire de celelalte două peşteri fotografiate de mine, unde se poate merge in sandale şi cu mâinile-n buzunare, aici e cu totul diferit. Şi să-ncep cu umezeala abundentă întreţinută de picăturile care nu se feresc să cadă exact în creştetul capului precum tehnica de tortură chinezească, stâncile acoperite cu o "soluţie" de apă şi mâl, foarte alunecoasă, treptele din lemn la fel de ude şi în plus putrezite, care nu oferă nici cea mai mică senzaţie de siguranţă şi care în general respectă perioada de succesiune "una da şi două nu", iar la finalul caracterizării sunt spaţiile foarte strâmpte prin care se trece, atât cât să mă blochez cu rucsacul foto în spate fiind nevoit să merg mersul piticului sau aproape să ating treptele cu hainele. Şi toate acestea, deşi m-au împiedicat să mă desfăşor aşa cum îmi planificasem, n-au făcut altceva decât să mă atragă mai mult spre peşteră, să urc în căutarea unui loc de fotografiere cât mai senzaţional iar aceasta s-a întâmplat când am intrat în galeria principală, o încăpere imensă pe care o compar cu sala de oaspeţi a unui mare palat. Aici am reuşit să montez trepiedul pe care abia l-am cărat în mâna stângă ce trebuia să aibă rolul de ţinere de balustradă acolo unde există, şi am făcut un set de fotografii care au alcătuit o imagine panoramică. Apoi, uitându-mă în jos la traseul pe care urma să mă-ntorc, am luat decizia finală de a renunţa la trepied şi mai ales la dispozitivul de panoramare, le-am băgat înapoi în rucsac şi am mai făcut poze cu aparatul în mână, uneori sprijinit de stânci sau de balustradă pentru a nu-l mişca prea rău trecând peste faptul că-l "decorez" cu acel noroi lipicios ce acoperea totul. Totuşi, surpriza de la ieşire, când am făcut o pauză la fântână să mă spăl, a fost constatarea că lentila frontală a obiectivului era perfect curată.
În concluzie, mi-a plăcut foarte mult şi acest obiectiv turistic încă n-a fost bifat pe lista mea, urmează să revin pregătit pentru aceste condiţii. Până atunci, vă arăt imaginile obţinute aşa cum am putut, fiind limitat şi de timp deoarece vremea începuse să se strice şi o ploaie fină ne-a avertizat că poate urma ceva mai rău iar drumul poate deveni de nestrăbătut.

Şedinţă foto în faţa sanatoriului de la Moroieni, un loc foarte adecvat pentru aşa ceva :), bine că n-am făcut popas în dreptul vreunui cimitir :)


Cariera de la Lespezi, de aici şi până la Fieni se transportă piatra pe cea mai lungă bandă rulantă din Europa pentru a se fabrica cimentul


Tot cariera - detaliu


Deşi drumul e foarte greu accesibil, sunt multe căsuţe şi căbănuţe construite recent




Cascada de la peşteră


Mănăstirea de la intrarea în peşteră




Pe aici se foloseşte mersul piticului pentru a trece mai departe


Aici nu mai e nimic amenajat




La lacuri, n-am fost jos


În galeria principală




Galeria principală văzută de sus


La ieşire


La Padina


Platoul Bucegilor văzut de la cabana Padina


Padina panoramică, în faţă sus se văd Babele şi Sfinxul



Lacul de acumulare Bolboci când începuse binişor să plouă